Soluții Mobile Dedicate Managerilor

Soluții Mobile Dedicate Managerilor
Time to Perform & Selectsoft

Timpul este unul dintre cei mai importanți factori care condiționează traseul nostru profesional și personal. Nivelul de satisfacție crește în momentul în care reușim să ne organizăm fiecare zi în funcție de priorități. 

Echipa Selectsoft dezvoltă soluții dedicate profilului afacerii și fluxului de lucru specific fiecărei organizații. Obiectivul nostru principal: tu spune-ne ce, iar noi îți arătăm cum și punem în aplicare. Analizăm cerințele și profilul fiecărei afaceri și configurăm soluția optimă pentru fiecare rol din echipă. 

PRIORITĂȚILE ANTREPRENORULUI 

Antreprenorul are nevoie să investească timp în dezvoltarea propriei afaceri. El trebuie să găsească echilibrul ideal între diferite tipuri de activități: creativă – idei de produse și servicii, strategii de dezvoltare de business; operaționale – identificarea proceselor ideale pentru echipă și asigurarea că acestea se pun în practică; analitică – analiză de business și financiară.

Energia antreprenorului se va focaliza pe echipă și dezvoltarea unui proces de activități funcțional și eficient. Va investi în produsele și servicii oferite, va dedica timp în analiza pieței și a nevoilor acesteia, își va consolida comunicarea cu partenerii, furnizorii și clienții, dezvoltând mai mult decât o rețea, o comunitate. 

SOLUȚII SELECTOSFT

Soluțiile Selectsoft sunt dezvoltate și configurate ca suport pentru antreprenori, consolidând structura afacerii lor și susținând stilul de viață și muncă specifice. 

Indiferent de tipul afacerii, conectarea rapidă și eficientă la infrastructură și date este imperativă într-un context al digitalizării tot mai dinamic. Posibilitatea de a comunica rapid cu partenerii, dar pe baza unor date la zi și ușor de urmărit și înțeles face diferența în fidelizarea relațiilor. 

MOBILE MANAGER

Mobile Manager este soluția ideală de accesare rapidă a indicilor afacerii indiferent de zonă și fus orar. Soluția poate fi utilizată de pe orice tip de dispozitiv mobil Android – Telefon sau Tabletă. 

Integrarea Mobile Manager  cu sistemul informatic permite: vizualizarea încasărilor și a vânzărilor, a recepțiilor și a documentelor de vânzare, informații despre furnizori și clienți, fișa produsului, fișa clientului,  evidența restanțelor client – furnizor, realizarea recepțiilor și a vânzărilor sau consultarea stocului de produse.

Informațiile sunt structurate centralizat în rapoarte și dashboard-uri customizabile, răspunzând întrebărilor precum: Care este situația vânzărilor? Încasările sunt la zi? Recepțiile sunt corecte? Există restanțe care ne afectează cash-flow-ul? Suntem la zi cu plățile către furnizori? Care este istoricul clientului x?  Care sunt mișcările produselor a, b și c în stoc și care este situația curentă a stocului? 

MOBILE INVENTORY

O nișă aparte o reprezintă managerii care gestionează fluxuri mari de tranzacții și stocuri mari de produse sau echipamente. Fie că este vorba despre magazine, depozite, sau ambele și indiferent de numărul de puncte de lucru, echipa ta va avea nevoie de o gestiune centralizată a produselor și operațiunilor. Va dori să realizeze inventare într-un timp cât mai util, dar în același timp fără erori. Pe baza unor inventare corecte, managerul va avea periodic o situație corectă, pe baza căreia poate să facă organizat analiza afacerii. 

De asemenea, este nevoie de un proces de identificare de produse eficient și conectat la sistem, pe baza căruia echipa să poată realiza următorul pas: actualizarea stocului în timp real, preluare de produse aferente unui document/unei liste (picking list), ofertă, documente de vânzare.  

Fie că vorbim de inventare, fie că ne referim la vânzări direct din depozit, de pe șantier sau teren, Mobile Inventory asigură un flux dinamic de operare, eficientizând timpul, costurile, munca în echipă, și fidelizând relația cu partenerii. 

Mobile Inventory este creat special pentru realizarea rapidă  a inventarului, recepțiilor de marfă, vânzării de la raft și a verificării stocului de produse.  Se poate utiliza pe orice tip de dispozitive mobile cu sistem de operare Android, dotate cu scanner de coduri de bare. 

Automatizarea proceselor și eficientizarea timpului se realizează cu ajutorul unor soluții care comunică între ele, precum persoanele din echipa ta sau etapele din cadrul fluxului de lucru. Soluțiile Selectsoft sunt în continuă dezvoltare și configurare, adaptându-se fiecărui profil de afacere. În momentul implementării soluției optime pentru echipa ta, noi configurăm un sistem de funcționalități integrare și corelate la aceeași bază de date vizibile printr-o interfață comună, intuitivă, ușor de accesat. Indiferent de tipul de operațiune, Selectsoft îți oferă soluții flexibile și adaptate contextului: ești în concediu și dorești să trimiți email unui client despre o ofertă recentă, vrei să te asiguri că echipa ta va inventaria 20,000 produse în minute, managerul de vânzări trebuie să realizeze o tranzacție direct din depozit. 

Pentru mai multe idei și soluții de automatizare și eficientizare a timpului, te invităm să ne contactezi. 

Related Posts
Leave a Reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *